RAP Instal – executarea unui sistem de siguranță împotriva incendiilor

Categorii



Tag-uri

Obiectivul unui proiect recent a fost proiectarea și realizarea unui sistem de siguranță în caz de incendiu pentru un complex comercial, vizând reducerea daunelor provocate de un astfel de incident, dar mai ales protejarea utilizatorilor și a perimetrului.

În cadrul proiectului au fost realizate patru tipuri de instalații, trei de stingere și prevenire a incendiilor, cu hidranți exteriori, interior și sprinklere, având ca sursă de apă conducta de alimentare a localității și una pentru evacuarea fumului.

Instalația exterioară a presupus realizarea unei rețele ramificate, prevăzută cu hidranți supraterani și subterani, rezultând un număr total de patru hidranți ce deservesc clădirea.

Având în vedere caracteristicile construcției și cele de funcționare și ținând cont de prevederile normelor și standardelor în vigoare, instalațiile interioare au inclus hidranți interiori și sprinklere în sistem apă-apă. Toate încăperile de producție și depozitare, respectiv spațiile tehnice și birourile, au fost prevăzute cu sprinklere, care au fost dispuse în două zone. Atât în zona de depozitare, cât și în zona de producție au fost montate instalații cu sprinklere de acoperiș. Aparatul de control și semnalizare, la care acestea sunt conectate, a fost prevăzut cu două sisteme independente de semnalizare și alarmare, și anume un sistem hidro-mecanic care acționează o turbină cu clopot, amplasată pe peretele exterior al stației de pompare și un sistem de semnalizare și alarmare electric, care transmite semnalul prin interfața aparatului ACS la dispeceratul complexului comercial. De asemenea, în proiect au fost prevăzute și sprinklere deschise pentru protecția unor goluri care fac legatura cu spațiul tehnic de ventilație și spațiul de producție.

În ceea ce privește rezerva de apă, aceasta se alimentează din rețeaua de apă a incintei, racordată printr-un cămin de branșament la rețeaua publică, fiind formată din două rezervoare supraterane. Stația de pompare a apei a fost amplasată în zona din spatele halei, în ea fiind cuprinse echipamentele de pompare, recipientele și conductele de legatură necesare pentru asigurarea funcționării tuturor instalațiilor de stins incendiul.

După finalizarea cu succes a acțiunilor descrise, clientul este pe deplin mulțumit, iar datorită succesului acestui proiect am continuat colaborarea și în cadrul altor lucrări. În final, putem afirma cu mândrie că scopul de a oferi fiecărui client un proiect sigur, la timp, în limita bugetului stabilit și realizat cu mare atenție la detalii, a fost încă o dată atins.

 +40 372 713 671
office@rap-group.ro

Cum vă putem ajuta?

Chiar dacă nu aveți încă o idee clară despre proiectul dumneavoastră, nu ezitați să utilizați acest configurator de construcții industriale. Vom reveni cu o ofertă cât mai curând posibil.

Doresc o ofertă, dar nu am proiectul.

Utilizați configuratorul nostru de clădiri industriale, apăsând butonul de mai jos.

Doresc o ofertă, și am proiectul.

Vă rugăm să completați următorul formular făcând clic mai jos și vă vom trimite o ofertă cât mai curând posibil.

astet single 2

Alătură-te nouă la RAP Group

Dacă nu ai găsit un post în lista de job-uri, trimite-ne informațiile și te vom contacta

Group-3236s
astet single 2